Mi-am asumat și frunzele pierdute ale toamnei și mugurii piloții de încercare ai primăverii celelalte anotimpuri să se descurce singure COSTEL ZĂGAN, ODE GINGAȘE
Când vioara scoate muzica afară trotineta aleargă printre note cenușa a fost odată foc și pară și-acum eu sunt Don Quijote Trotineta aleargă printre note o trompetă ridică satul la cer poetul plătește în versuri cote unui Dumnezeu tot mai sever O trompetă ridică satul la cer cenușa a fost odată foc și pară sus numai păsări și stele nu pier când vioara scoate muzica afară Trotineta aleargă printre note unele fete au cămăși altele fote Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Cerul leapădă ninsoarea leapădă doar nestemate Dumnezeu iartă cărarea unde se înfundă toate Leapădă doar nestemate le plătesc însă visând cine vrea și cine poate se vor întâlni în gând Le plătesc însă visând Dumnezeu iartă cărarea dispărută în cuvânt cerul leapădă ninsoarea Leapădă doar nestemate gândul alb inimi curate Costel Zăgan, CEZ(EISME) II